Doar 8 ore. Atat trebuie

Atat ar trebui. 8 ore.
Sa ne sacrificam intr-o zi 8 ore, pentru libertate. Dar toti. Deodata.
Ma uitam la tv, la manifestatii. Cateva sute de oameni, si in cel mai bun caz a fost un varf scurt de cateva mii. In Bucuresti.  Pai numai la Londra s-au adunat la demonstratii cateva sute de romani!
Cateva mii in Bucuresti nu inseamna nimic.  Daca isi pune in minte PDL-ul, pun pariu ca scoate usor 10000.  Oricat de mult ii admir si am stima pentru oamenii aceia care stau in frig pentru libertatea si bunastarea noastra, dar demonstatiile lor sunt o joaca pentru guvern.  Credeti ca celor de la putere le pasa cu adevarat de o mana de oameni entuziasti? Credeti ca le pasa lor, cei care au dat petrolul tarii? Petrolul, o resursa pentru care alte tari fac invazii! Credeti ca le pasa celor care distrug spitale pentru ca “nu sunt bani”, dar gasesc banii sa-si maresca bugetul serviciilor de paza si supraveghere. Celor care taie pensii “ca nu sunt bani” dar construiesc zeci de sali de sport sau parcuri, absolut ne-necesare si fara vreo valoare reala, dar care costa milioane si milioane de euro? Milioane platite de dv! Credeti ca le pasa celor ne care scuipa in fata spunand ca nu ne trebuie autostrazi, dar ei circula cu elicopterul pana la granita si doar de acolo cu masina? Credeti ca cei care cheltuie banii in autostrazi facute pe hartie, dar fac borduri peste borduri peste alte borduri la preturi triple? Iar in acelasi timp educatia e distrusa de lipsa banilor! Credeti ca lor le pasa cand o femeie se plange ca nu are cu ce-si hrani copilul? Si nu mai vorbesc despre sfidarea si falsul cu numararea voturilor in parlament sau desfintarea judetelor, cresterea taxelor,  modificarea constitutiei, si alte si alte lucruri ingrozitoare care trebuiau sa revolte! Credeti ca lor le pasa cand nu va pasa nici chiar dumneavoastra de drepturile, bunastarea si libertatea dv?  Stiu mai bine ca foarte multi ce inseamna sa protestezi cu adevarat. In plina si grea dictatura comunista am participat la Brasov la demonstratiile din ’87 si am fost arestat.  Si domnilor, pe atunci securitatea nu se purta deloc cu manusi! Totusi in 89 am iesit din nou.  Nu in fata catorva jandarmi timorati de presa,  ci  fata tancurilor si a kalashnikov-urilor cu totii ne-am castigat libertatea. Libertatea noastra, a dv de a ne alege conducatorii si foarte important, dreptul  la libertatea cuvantului. Iar acum cand este si sigur si legal sa protestezi, oamenii stau in casa, inghit si doar se vaita. Inghit sa fie furati, batjocoriti si storsi prin taxe care aduc aminte de iobagie.  Si fac ceva? Daca oamenilor le-ar pasa, ar trebui vad la fiecare geam si balcon cum atarna un cearceaf cu un protest scris pe el. Pe geamul fiecarei masini lipita o foaie de hartie cu un protest. Demonstratiile prezentate la televizor par impresionante. Dar nu e asa. Nu asa se face oameni buni! Pana cand guvernantii nu vor fi obligati sa simta vointa poporului, nu se va face nimic. Ei nu vor tine cont de “viermii” muritori de foame dar care le platesc lor salarile, excursiile si le cresc afacerile.  Degeaba o mana de oameni se agita in frig. Dar ma gandesc ca poate simt eu gresit. Poate de fapt populatia o duce bine mersi si doar cativa o duc rau,  restul sunt multumiti. Alta explicatie nu exista. Nu exista explicatie de ce inca nu este blocata capitala de milioane de oameni nemultumiti. De ce inca nu e blocat total accesul in cladirea guvernului si parlamentului. Astfel ca cei care ne ignora sa fie impiedicati sa ajunga la serviciul lor cald si bine platit. Sa fie impiedicati chiar de catre cei care i-au angajat, de cei care ii platesc. De oamenii tarii! De o masa enorma de oameni care isi spun pur si simplu pasul. Insa pana atunci nu va tine nimeni cont de jalea populatiei. Fara violenta, fara lozinci pompoase. Nu trebuie decat intr-o buna zi, toti deodata sa sacrificati 8 ore de comoditate. 8 ore in care toti deodata sa iesiti si sa va exprimati dreptul la cuvant. Si atunci le va pasa!

PS: nu sunt simpatizant PSD, USL, etc…. Mi-a placut lozinca: Nu mai vrem FSN=PDL+PSD

PPS: Marea mea parerea de rau este ca nu vad lozinci monarhiste. Romaniei ii trebuie o monarhie constitutionala. Consider ca Romania are nevoie de un simbol si un model. Sa terminam cu conducatorii agramati si hoti afaceristi inruditi cu camatarii. Noi, toti romanii, avem nevoie de ceva pur, elegant, nobil, de cineva de care sa fim mandri ca ne reprezinta. De cineva care sa ne faca sa  recastigam mandria si respectul si fata de noi, si in in fata lumii.

Aniversarea blogului! 100 postari!

100 postari si despre bucuria de a avea un blog!

Happy 100 postari!

Blogul meu a ajuns la postarea cu numarul 100, si la vreo 750.000 vizitatori unici. Sincer, ma gandeam ca am scris ceva mai mult de prin 2007 si pana acum. Daca pastram ritmul de macar 2-3 scrieri pe saptamana, asa cum incepusem, aveam cele 100 de postari inca de acum 3 ani.

Insa am scris numai atunci cand simteam ca am ceva de spus.  De cateva ori am scris doar asa, ca sa scriu ceva, si au iesit niste porcarii.
Cresterea a fost totusi frumoasa: daca in tot anul 2007 am avut 1.572 vizitatori, acum numai in primele 15 zile din ianuarie, acest an, sunt deja 13.025 cititori. Nu mai e deloc un blog personal.
Parca ma cam apasa un stress cand stiu cati citesc, si nu prea-mi vine sa mai scriu orice imi fata mintea…

Cu ocazia asta imi fac si un cadou, un nou aspect al site-ului. Sper sa va placa, astept comentarii si sugestii si critici despre noul look.  Siiii… tot acum, tadadaaa…. ma “socializez”, adica intru in randul lumii si adaug conturi de Twitter si Facebook. Am pus butoane si la sfarsitul fiecarui articol, asa ca, de acum dragii mei, va rog, aveti liber: dati  follow, dati like-uri, dati share pe facebook articolele care va plac ca sa se bucure si altii,  etc, etc… stiti voi, toate acele chestii care se fac pe retelele de socializare.

Blogul mi-a adus si bucurii si mici dezamagiri.  Bucurii au fost atunci cand vedeam oameni incantati ca si-au rezolvat treaba cu indicatii din articole. Desigur cele mai multe au fost tehnice, legate de televizoare, Plasma si LCD, masini, VW Passat, cu sprijinul total al dragei de Rebe care a fost subiectul analizei. Ba chiar am fost solicitat sa fac un blog special pentru iubitorii VW Passat si asa a luat nastere si creste sanatos VW Club.  Alta bucurie a fost cand am vazut cati cititori au fost multumiti sau ajutati de descrierea si indicatile traseului descris in traversare a Bulgariei spre Turcia.
Un articol la inima mea,  si foarte animat pe atunci, a fost cel legat de Meteorit cazut langa Buzau   Este vorba de un meteorit pe care l-am observat cazand, si imediat am si pus pe blog povestea.  Rapid, din postari ale martorilor din toate colturile tarii, am reusit sa identificam surprinzator de precis, prin triangulatie zona de impact, loc unde a si fost ulterior gasit. M-am distrat cand am gasit intr-un forum,  un link care trimitea la mine si spunea ceva de genul “blogul unei fete din Brasov care are un caine”  :)  O fi de la parul meu lung?

Oarecum dezamagitor a fost cand vedeam articole care mie personal mi-a placut sa le scriu si le consideram interesante, cum e cel despre constelatia Orion, corabia de iarna, sau despre coralii si scoicile din Piatra Craiului,  sau cel despre misiunea Apollo pe Luna si teoria conspiratiei, nu au avut prea mult feedback.

In general articolele legate de astronomie, un mare hobby de-al meu, nu au avut ecou. Probabil nu sunt destui pasionati. La fel, dezamagitor a fost cand scriam despre politica si indemnam lumea sa deschida ochii, sa ia atitudine. Am fost extrem de surprins sa primesc critici chiar de la persoane pe care le cunosc si respect, critici care imi reprosau de ce nu-i tin partea lui Basescu sau a PDL.  Acum mi se da dreptate, dar e tardiv, si tara e asa cum e.
Tot o mare dezamagire a fost lipsa de feedback in articolele in care criticam vehement asa numitul sport “vanatoarea”, o barbarie lasa care numai un sport nu e.

Imi pare rau ca anul trecut nu am scris mai mult despre excursiile si expeditiile foarte faine pe care le-am facut in timpul asta. Si nici despre lucruri care ma pasioneaza dar sunt poate mai seci sau mai incomfortabile pentru cititori, de la astronomie la fizica cuantica si de frontiera, la idei despre religie si despre existenta lui Dumnezeu, sau magie si suflet si conexiuni intre toate acestea.  Sau despre cum vad eu sfarsitul lumii datorita chiar evolutiei computerelor. Si multe alte lucruri interesante…. Dar mai avem timp.

Oricum, daca in anul 2011 au crescut buruieni pe blog, acum ma apuc de plivit.  Si nu pot sa inchei fara a aminti de marea bucurie adusa de postarea unei domnisoare, care povesteste cum si-a salvat pisicuta, in urma articolului despre veterinarii din Brasov  Ei, daca am reusit sa ajut la salvarea unei vieti, nu are importanta ca e de pisicuta, a meritat tot timpul investit la computer.  Si mai vreau sa va multumesc voua, atat cititorilor cat si celor care prin comentariile voastre m-ati imboldit la scris.

Pe Lempes, derdelus, la sanius!

“Sunt copii cu multe sanii / De pe coasta vin tipand”

Poza: La sanius

Azi dupa-amiaza am iesit cu Asgard la o plimbare pe Lempes. – Pentru cine nu stie, Lempesul este un deal frumos langa Brasov,  in Sanpetru. Dealul este si rezervatie floristica, minunata in special primavara si la inceput de vara,  cand devine un loc mirific pentru plimbare sau pentru deliciul unui fotograf amator de peisaje cu flori, insecte si pasari. Si daca e norocos, caprioare si iepurasi.  (A, Lempesul e si un loc bun de dat cu parapanta) -
Acum insa ningea  frumos si ma tragea sufletul incolo. Munti am tot batut iarna, insa pe Lempes nu am fost niciodata pe ninsoare.

Deci luat una bucata husky si fuga pe deal. “A-nceput de ieri sa cada / Cite-un fulg, acum a stat” . Nu prea mai ninge, insa de cum am inceput sa urcam, “un navalnic vuiet” venea din spre drum.

Sint copii. Cu multe sanii / De pe coasta vin tipind, / Si se-nping si sar razind;
Prin zapada fac matanii / Vrand-nevrand

Peisajul din poezie. Erau pe derdelus copiii la sanius.  Cu sanii, schiuri, pungi si tot ce ar putea aluneca. Si cu multi catei. Eu priveam incantat, iar Asgard era in delir mistic de atata joaca si socializare.
Dar, cum nimic nu e perfect, realizez ca mi-am uitat aparatul foto. Am soptit printre dinti acele cuvinte atat de necesare la nervi pentru regasirea armoniei si scot din buzunar planul B, telefonul. Of course, ghiciti… nu era incarcat, +frig, totusi reusesc sa fac o poza in graba si…. battery low! Alte @%$#%  dar macar o foto a iesit. Nu e nimic spectaculos, oricum nu credam ca o fotografie poate reda atmosfera si peisajul de acolo.  Poate daca eram vreun pictor…

Tura pe dealul Lempes

Las copii la joaca continui mai departe spre varf.  Trec de antena si sunt placut surprins sa vad cum gardianul de acolo si-a decorat gardul de sarma ghimpata din jurul gheretei cu beculete de pom. Privesc casutele din vale, acoperite de zapada, si constat ca lipseste ceva din peisajul clasic al unei vederi de iarna.
Nicaieri la case nu se vedeau fuioare de fum.
Da, observasem mai demult, sunt trei chestii pe care confortul modern ni le-a rapit din peisajul clasic de basm. Centrala termica: nu mai avem hornul cu fuior de fum. Termopanele: au disparut florile de gheata de la geamuri, iar burlanele (daca nu-s defecte) ne-au luat turturii…  Eeei, da’ lasa, o sa-mi fac odata cabana cu semineu, geam simplu, si fara burlane. Gasesc o zona unde nu e incalzire globala iar zapada multa nu inseamna numai 30cm.  Si o sa-mi fac acolo toate sarbatorile de iarna!

Nu e soare, dar e bine, / Si pe riu e numai fum, / Vintu-i linistit acum

Era bine de la urcare, ma incalzisem, dar erau destule  grade sub zero si vantul nu tocmai linistit sporea frigul. Incepe iar sa ninga. Pe rau, Oltul din departare, era “fum” si norii “razbunati spre apus” “stateau gramada” si aruncau tot mai generos cu zapada. Viscolul facea ninsoarea orizontala iar copacii erau incarcati cu zapada. Ati observat ce fain se vede atunci cand bate ninsoarea foarte tare din spate, privesti in lungul ei si fulgii trec pe langa tine? Ai impresia ca privesti ninsoarea de sus in jos. In departare, o neasteptata pata de cer albastru si cateva raze de soare aminteau de primavara. Alte regrete dupa aparatul foto.  Curand ajung pe varf. La cetate. Ma rog, nu mai este cetate, nici ziduri, doar locul plat si urma santului de aparare. Vad un iepuras care o sterge grabit. O fi spiridusul locului…?  Il las pe Asgard sa adulmece urmele de caprioare, vulpi si iepurasi, iar eu stau cu nasul in ninsoare si ma gandesc la oamenii de demult, cei care traiau aici in cetate, fix aici unde stau eu acum. La sperantele lor, la cat au muncit pentru constructia unei cetati care nu mai exista,  la iernile de alta data, la viata fara centrala termica, fara curent, fara mancare de la supermarket si geaca (neaparat goretex) … si cumva imi dau seama cat de aiurea e sa ma enervez pentru ca problema mea mare este ca “nu am aparatul foto”.

Zambesc, il fluier pe Asgard si plecam. Mai admir niste pitigoi, un soim si multe urme de animalutze, animalutze care probabil ne pandeau dintre copaci.
Atmosfera era deja de seara, se aprindeau luminile in satele din jur. Mai avem o bucata buna de mers la intors, asa ca incet o luam spre casa.
Hai Asgard!

PS: In poza cu tura pe deal, track-ul e cu rosu.

TAGS: DEALUL LEMPES, TURA CU ASGARD, SANPETRU, CETATEA DE PE DEALUL LEMPES