Arhive pe etichete: RBK

Fumul la masina, alb, albastru, negru. Culoare, cauze.

fum la masina alb albastru negru

Fum la masina

In iarna, cineva ma intrebase daca nu are o problema la masina. La pornire scotea mult fum alb, dar care dupa un timp dispare. Era stresat ca sunt dusi segmentii. L-am linistit si m-am gandit sa scriu articolul acesta, despre fumul mult alb la pornire sau cand masina scoate mult fum negru sau fum albastru, albastrui sau gri. Diferentele sunt esentiale. Culoarea fumului, mirosul, durata, densitatea, toate pot indica cauze total diferite. Exista o garmada de mituri si idei gresite despre ce inseamna fumul exagerat la esapament si vreau sa clarific aceste lucruri.

FUMUL ALB:
-Fumul alb
, aproape fara miros sau doar miros de motorina/benzina, care apare in conditii normale, la pornirea la rece sau cand este foarte frig, si dupa incalzirea motorului dispare.
Cauza: vaporii de apa de formati normal in cilindri condenseaza in toba de esapament rece. Dupa incalzirea acesteia, vaporii nu mai condenseaza si sunt invizibili, dispare fumul alb. Este functionarea normala. (ca o nota, pentru cine nu stie, vaporii de apa, aburul, este invizibil nu alb. Albul este dat de picaturile fine care au condensat deja in abur.)
-Fumul mult alb gros, persistent si dupa incalzire, cu un evident miros distinct, iritant, intepator sau dulceag.
Cauza: antigelul, lichidul de racire, patrunde in ulei si in camera de ardere. Defectiunea cea mai probabila: garnitura de chiuloasa crapata, sau chiulasa crapata, camasa crapata, sau mai rar, fisura in blocul motor.
Verificare: nivelul de antigel, daca scade sau daca in vasul de expansiune bolboroseste la turarea motorului. Verificare ulei: daca creste nivelul sau uleiul este mat, decolorat, sau pe capacul de la ulei sau joja apare o mazga, spuma alburie, e clar, uleiul se amesteca cu antigelul si neaparat service urgent!
Alte cauze pentru fum alb:
-Valva PCV blocata deschis, murdara, infundata.
-La cutii automate, este aspirat uleiul din transmisie.
-De asemenea prea mult ulei, poate produce fum alb dar dupa un timp dispare. Insa mirosul este diferit, nu iritant-intepator. Verificati joja pentru nivelul uleiului.
Remediu, reparatie: schimbare dupa caz: garnitura de chiulasa, valva PCV, sudare chiuloasa, bloc, schimbare camasa cilindru

FUMUL ALBASTRU:
Cand masina scoate fum albastru sau fum albastrui:
Uleiul ajunge in camera de ardere.  Fumul este albastrui si poate mirosi a ulei.
Cauze: segmenti uzati, garnituri, semeringuri uzate la supape, ghidajele de la supape uzate, si/sau motor uzat si uleiul este aspirat prin valva PCV.
Ca defectiune, poate fi inselator, cateodata masina trage mai bine, datorita arderii uleiului.
Fumul albastrui doar la pornire: segmentii pe terminate dar inca functionali.

Remediere, reparatie: segmentare, schimbare semeringuri supape, ghidaje

FUMUL NEGRU:
Masina scoate mult fum negru: Prea mult combustibil, amestec prea bogat, prea putin aer.
Cauze probabile: probleme cu alimentarea, injectoare, carburator, prea putin aer la alimentare, filtre, turbo, etc.

FUMUL GRI sau GRI-ALBICIOS (mai rar):
Probleme la servofrana, lichidul de frana este aspirat. Verificati nivelul lichidului de frana.
La cutii automate, este aspirat uleiul din transmisie.
Verificare: nivelul lichidului de frana, al uleiului din cutie.
Remediere: membrana sparta la modulatorul de vaccum – schimbat modulatorul

SERVICE AUTO VW PASSAT

TAGS: FUMUL LA MASINA CAUZE, MASINA SCOATE FUM, FUM ALB, FUM GRI, FUM NEGRU, FUM ALBASTRU, CAUZELE FUMULUI LA MASINA, MASINA SCOATE MULT FUM

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

TRAIESTE VIATA IN STIL DISCOVERY!
ASCENSIUNE KAZBEK– VINO SI TU CU NOI! –
FA PARTE DIN ECHIPA DE PROFESIONISTI ALATURI DE CRINA COCO POPESCU!

– ORGANIZAM EXPEDITII:
TARA DE FOC, PATAGONIA, SERENGETI, ZANZIBAR, INSULA PASTELUI, PERU, NAZCA, CUBA, REGATUL BHUTAN, NEPAL,
– SI ASCENSIUNE:
KILIMANJARO, MONT BLANC, ARARAT, ACONCAGUA, EVEREST BASE CAMP, KAZBEK, ELBRUS
Organizam si expeditii si ture montane in Romania – Retezat, Apuseni, Fagarasi, etc. 
Detalii pe:  www.extreme-travel.ro

–––––––––––––––––––––––––––––––––
PROMO: 
OCAZIE: TEREN DE VANZARE IN BRASOV, ZONA CENTRUL VECHI: 2126 mp, numai 79 eur/mp!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

426 comentarii

Din categoria Auto

Probleme cu MAF -ul la VW Passat


Zilele trecute, RBK, Rebe 🙂 batranul, credinciosul si greu incercatul meu VW Passat, a dat semne de oboseala.

Simtome:
A pierdut brusc din putere. Masina nu mai tragea, nu te mai baga in scaun cand bagai acceleratia la maxim, urca pana la 2000 de ture apoi gata, lent, foarte lent mai sus, lenesa rau, si iti trebuia un secol sa treci de 90 – 100km/h. Fiind obisnuit sa tasnesc in depasiri fara probleme, acum am avut parte de adrenalina en-gros. E palpitant sa apesi pe acceleratie la maxim cu un VW TDI si sa te trezesti ca nu treci de o dacie, iar tir-ul din fata nu incetineste.
Ok, primul lucru, m-am gandit la filtru de motorina. L-am schimbat dar masina mergea la fel.
Am primit sfaturi cum ca: ”E clar! Sigur e dusa turbina, sau filtrul de aer.” Filtrul de aer nu avea cum sa fie, pentru ca nu te lasa brusc. Ramanea turbo, dar parca nu-mi venea sa cred. Aveam senzatia ca turbo merge si la passat nu te lasa turbo prea usor.
Stiam ca exista si limp mode, un mod de protectie in care te baga ECU, computerul de bord, daca detecteaza vreo avarie majora. Dar pe bord, nimic aprins. Nici timp si nici chef sa bag masina in service nu aveam. Plus ca ma trezeam ca-mi schimba aia turbina de pomana si le fac cinste cu vreo 2000Eur. Deci, ma apuc de capul meu sa verific lantul de senzori. Intuitia imi spunea ca e vorba de alimentare, aer sau motorina. Hai sa verific senzorul MAF sau debitmetrul de aer.

MAF, Mass Air Flow meter sau debitmetru de aer – este senzorul care indica computerului de bord, ECU, cantitatea de aer care intra in motor. Daca aveam VAG-COM si cablu de diagnosticare, era simplu si clar, dar nu aveam. (ulterior mi-am construit un cablu care m-a ajutat mult la diagnosticari)
Trec la cea mai simpla verificare. Am scos firele de la MAF, l-am deconectat si am testat masina. Click pe fotografii pentru marire.


Surpriza mare! Masina tragea clar mai bine cu el deconectat! Buuun, hai sa vad ce pot face. MAF-ul e localiziat pe galerie, dupa filtrul de aer. La Volkswagen Passat pe stanga, la skoda undeva in dreapta, pozitia variaza de la model la model, oricum e usor  accesibil. L-am scos din din cele doua suruburi, atentie, cu cap in stea. El este fixat intr-un suport (tub) care poate fi scos cu totul in caz de nevoie. Daca nu gasiti surubelnita cu cap stea, atunci,  cu un bomfaier si multa, multa grija, fara vibratii, crestati capetele suruburilor si le adaptati pentru surubelnita normala.

MAF-ul la autopsie: senzorul e cel de langa capul chibritului.
MAF lucreaza astfel: o pelicula sau un filament rezistiv primeste curent si se incalzeste la o temperatura constanta T. Un termistor masoara temperatura filamentului. Cand aerul sufla peste filament, il raceste, termistorul detecteaza scaderea temperaturii si comanda trimiterea a mai mult curent. Computerul de bord apreciaza cat aer intra, in functie de necesarul de curent absorbit. In fotografii vedeti maf-ul demontat. Defectele MAF-ului pot apare in principiu datorita prafului depus pe el, distrugerii filamentului datorita oxidarii si vibratiilor, si in multe cazuri, daca aveti filtru de aer tip sport, cu ulei, picaturi fine din acest ulei se depun pe MAF. In Romania, praful plus socurile date de gropi, limiteaza viata debitmetrului de aer cam la 100.000 km.MAF-UL DEMONTAT: la marire se observa circuitul aerului peste senzor.
Desigur se tine cont si de traductorii care compenseaza pentru temperatura si umiditatea aerului., iar rezultatul se masoara in grame.  Ca o nota, unele debitmetre de aer nu dau la iesire valori analogice, variatii ale tensiunii ci sunt digitale, cu iesire in frecventa. De ce sunt asa complicate? Mi-e dor de motoarele in care doar suflai in bujii si platine, si porneau.

.

FOTO CLOSE-UP CU SENZORUL:
se observa pelicula cablajului distrusa, cojita, stanga  jos.

OK, deci, l-am scos din galerie si am scufundat, inmuiat si clatit bine in alcool izopropilicc pur, partea cu senzorul. Merge si cu solutie de curatat carburatorul. Treaba asta trebuie facuta cu mare grija, este vorba de un filament FOARTE FIN! (foto) Nici sa nu va ganditi sa bagati betisoare cu vata sau alte chestii. Daca nu merge cu clatitul puteti da cu spray de contacte, dar indirect si cu grija ca jetul de la spray rupe filamentul.
Dupa curatare l-am montat la loc si am testat masina in sarcina. Mergea evident mult, mult, mai bine dar parca nu multumitor.
ATENTIE: MAF-ul se curata asa intreg, cum e scos de pe masina! In nici un caz sa nu-l demontati! Circuitele si senzorul nu sunt vizibile! Fotografiile cu cel demontat sunt facute pe un MAF defect definitiv!!! Nu dati vina pe mine daca va stricati masina!

Verificati ca circuitul fluxului de aer sa fie liber si clatiti, imersati in solutie partea cu senzorul. Curatiti si mufa cu contacte. Acolo merge un curatat mai energic. Defectul poate fi doar o lamela oxidata usor. La montaj, atentie la sensul de curgere al aerului. si grija sa nu scapati nimic in interiorul galeriei de admisie. Nu vreti un motor nou!

Pierburg si Bosh side by side
Vader also there 🙂

Asa ca m-am hotarat sa-mi iau un alt debitmetru de aer, unul Pierburg. Original e MAF Bosh dar MAF Pierburg e mai fiabil, mai ieftin si se potriveste bine. Iar pe cel Bosh abia asteptam sa-l supun unei autopsii. 🙂 Rezultatele autopsiei se vad in aceste fotografii.
Hurray, a venit MAF-ul nou. Este aproape identic. L-am montat si am testat din nou masina. Mergea super, ca noua! Alta viata!

Diferente intre Pierburg si Bosh: La unele, mai vechi, difera usor mufa cu contactele, dar nimic esential, pinii sunt identici. Datele transmise de Pierburg indica usor o cantitate mai redusa de aer, dar din nou, neesential. Pretul: Pierburg in jur de 70Euro, Bosh salta linistit destul peste 100 Euro.


Deci, daca aveti masina volkswagen passat tdi sau skoda tdi sau orice altceva tdi cu MAF, cand nu mai trage masina, si aveti simptomele descrise mai sus, nu intrati in panica, intai deconectati MAF-ul. Daca nu e nici o schimbare sau probabil merge mai bine, stiti cine e vinovatul si pasii de urmat.
Intr-un alt post, o sa scriu de alta defectiune frecventa, care pare grava dar usor de rezolvat. Motorul merge rau, aiurea, parca in 3 cilindri, masina nu trage si se clatina, senzorii, martorul pe bord, becul de ABS – ESP se aprind. Foarte probabil: Mizerie pe contactele injectoarelor.

Alte articole interesante si cu legatura:
Aici –
Turbo TDI, schema legaturilor: valva N75, EGR, N18, N239
Aici: –  imagini si pasii pentru schimbartea tuturor filtrelor la VW Passat cu foto detaliate – filtrele de aer, ulei, motorina, polen

TAGS: MAF VW PASSAT, DEBITMETRU, NU TRAGE MASINA, MOTORUL NU ARE PUTERE, TDI, TURBO, 

OCAZIE: TEREN DE VANZARE IN BRASOV, ZONA CENTRU VECHI: 2126mp

1.539 comentarii

Din categoria Auto, Uncategorized