Arhive pe etichete: harta stelara

Meteoriti in Rusia si cum sa observati asteroidul DA14 2012 din Romania

Asteroid DA14 2012 harta orbita cum sa observi asteroidul Breaking news copii! Nu numai ca astazi un asteroid, DA14 2012, va trece foarte aproape de Pamant, cel mai aproape din istoria observatiilor, dar bonus, ne-am ales si cu cativa meteoriti cazuti in Rusia si care au facut chiar raniti, (indirect e drept). Desi nu as fi dat mare importanta acestui asteroid, destul de greu de observat pentru neamatori, acum cred ca ne poate rezerva unele surprize si merita sa fim cu ochii pe cer azi/maine. Nu neaparat pentru asteroid ci pentru unii meteoriti asociati. Mi-e greu sa cred ca este o coincidenta si nu este o legatura intre METEORIT IN RUSIAcele doua evenimente, meteoritul din Rusia si DA14 2012. (* vezi jos update ) Cel mai probabil candva, demult asteroidul DA14 2012 s-a ciocnit cu altul sau poate s-a sfarmat datorita unor influente gravitationale iar acum exista mici bucati din asteroidul DA14 2012 care zboara in roi alaturi de el, si care ne pot atinge (ba chiar se pare ca au facut-o). Anul acesta pare plin de surprize astro, si daca avem noroc, in noiembrie-decembrie vom vedea cometa ISON care poate deveni cea mai spectaculoasa cometa, din ultimele sute de ani!  Iar aici aveti un articol despre meteoritul observat de mine, cazut in Romania

CUM PUTEM SA OBSERVAM AZI ASTEROIDUL DA14 2012 si alte cateva date:
Asteroidul DA14 2012 nu este mare, are aproximativ 45m , destul oricum cat sa rada complet un oras mare, daca ar cadea.
Viteza asteroidului este de aprox 8 km/sec sau 28.800 km/h – (ex. distanta Bucuresti – Constanta in sub 30 secunde)
Asteroidul va fi cel mai aproape de Pamant in jurul orei 21:25 ora Romaniei, cand va trece la numai  27000km distanta undeva deasupra Indoneziei. Foarte aproape astronomic vorbind, va trece mai aproape decat satelitii de telecomunicatii, in interiorul orbitei acestora!
Din pacate, la acea ora, cand se va afla la distanta minima, va fi prea jos spre orizont pentru a-l putea observa bine.

Insa, cum, puteti totusi sa-l vedeti? Cu ochiul liber, nicio sansa, e prea slab. Insa daca aveti un binoclu sau telescop de camp larg, merita incercat. La ce ora se vede cel mai bine? Trebuie sa stiti exact cand si unde sa va uitati. In fotografia de la inceputul articolului am pus o estimare a orbitei cu orele. Ce va pot eu recomanda este sa mergeti undeva dupa ora 21:30, intr-un loc cu cer foarte clar si intunecat si presupunand ca aveti un binoclu, neaparat sprijiniti-l comod pe un gard sau suport ca sa va fie mana fixa. Si uitati-va atent, ajutat de harta de mai sus. Cu noroc veti putea observa o steluta palida care se misca f. incet pe fondul stelelor fixe. Bafta!
Daca asteroidul ar cadea pe pamant, nu ar fi pericol pentru ecosistem insa ar distruge complet un oras mare. Asteroidul ar exploda in atmosfera la aprox 8-9 km inaltime si ar produce o energie echivalenata cu vro 175 de bombe tip Hirosima.
Asteroidul are cam 45-50m diametru, cat un bloc mai mare, prin comparatie, asteroidul care a ucis dinozaurii avea 10-12km diametru. Stelele cazatoare sau meteoritii pe care ii vedeti in mod normal sunt cat un fir de nisip.

UPDATE :Meteoritul cazut in Rusia:  7000 tone si 15 metri in diametru.
Se pare ca meteoritul din Rusia avea o orbita semnificativ diferita fata de asteroidul DA14 2012 si nu exista vreo legatura. Totusi fantastica coincidenta, la diferenta de doar cateva ore, trece razant cel mai apropiat asteroid observat pana acum si cade cel mai mare meteorit observat de la Tunguska incoace.
Asemenea bolizi nu sunt chiar extrem de rari, insa e mai probabil sa se intample deasupra oceanelor sau zonelor nelocuite si trec neobservati. Totusi e un pic ingrijorator faptul ca un asteroid de numai trei ori mai mare, DA14, a fost observat si bine documentat cu un an inainte iar cu acesta ne-am trezit practic in cap.

TAGS: asteroid, meteorit, meteoritul cazut in rusia, ploaie de meteoriti, cum sa observam asteroidul DA14 2012, se vede din Romania, orbita, harta cereasca,

2 comentarii

Din categoria Astronomie, Politica - Evenimente, Stiinta, Uncategorized

ASTRONOMIE – Evenimente astronomice in luna Martie

Ca la orice inceput de luna, dedic un post exclusiv celor pasionati de astronomie.
Doresc aici sa evidentiez principalele evenimente astronomice ale lunii Martie.

Pentru orice comentarii, detalii si intrebari aveti formularul de la sfarsitul paginii.

Voi prezenta obiectele celeste care merita si pot fi observate in aceasta luna, cu ochiul liber sau cu instrumente modeste cum ar fi un binoclu sau o luneta / telescop pentru amatori.
De asemenea voi atrage atentia asupra observarii unor obiecte artificiale, cum sunt satelitii IRIDIUM si Statia Spatiala Internationala – ISS,  obiecte care ofera un frumos spectacol si oportunitati de fotografie.
La final veti gasi si o Harta a boltii ceresti, asa cum este vazuta in luna martie, la ora 21:00 stand cu fata spre Sud.
Luna nu figureaza pe harta deoarce isi schimba pozitia zi de zi.

Ca eveniment principal al lunii Martie,  evident, Echinochtiul de Primavara, (echi de la egal),  momentul cand ziua este egala cu noaptea.
Echinochtiul de Primavara are loc in 2009 pe data de 20 Martie ora 13:45.

Cometa Lulin (in Leo) se indeparteaza rapid, si devine greu de observat iar lumina Lunii face practic imposibila observarea cometei. Cu un telescop bunicel va mai putea fi urmarita inca 30-60 zile 

Luna in Martie:  4 martie primul patrar, 11 martie, Luna Plina, 18 martie, ultimul patrar iar pe 26 martie este Luna Noua. 
Pe 7 Martie luna este la Perigeu (cel mai aproape de Pamant) – 367016 km iar pe 19 martie luna se afla la apogeu, cel mai departe de pamant, la 404299 km .
Merita atentie: 17 martie, spre est ora 5:30 cand Luna va fi foarte aproape de Antares, cu ocultatie vizibila in anumite zone din Africa si America de Sud. Alte eveniment, pe 21 martie Luna relativ aproape de Jupiter

Planetele in luna Martie:

Mercur (mag. -0.18): Rasare cu doar cateva minute inainte de rasaritul Soarelui si din ce in ce mai tarziu, deci va fi practic invizibil, pierdut in lumina zorilor.
Venus (superb la mag. -4.5) – In ultimele luni il vedeam seara de seara, la apus, izbitor de stralucitor pe bolta. Insa de acum Luceafarul coboara rapid spre orizont, apunand din ce in ce mai devreme, si urmand ca dupa jumatatea lunii sa se piarda in lumina soarelui din amurg, insa din Aprilie va rasari inaintea Soarelui, devenind Luceafar de dimineata.
Cu un telescop modest veti putea observa fazele planetei Venus, acum in forma une subtiri semiluni.

Marte – aflat acum pe bolta in aceeasi zona cu Mercur si Jupiter, planeta Marte rasare cu doar 30 min inaintea Soarelui si este dificil de observat, la mag +1,2, find pierduta in lumina diminetii si nu o vom mai putea observa pana la iarna cand va fi noaptea pe bolta.

CERES – Atentie, nu-l ratati pe Ceres. Abia trecut de opozitie, Ceres, (950km diametru) este cel mai mare asteroid din centrura de asteroizi. Se afla acum la cea mai mare apropere de Terra. Pe bolta in Constelatia Leului, Ceres este vizibil toata noaptea, iar la mag 6.9 – 7 este o tinta usoara pentru binoclu sau telescop.

Jupiter – (mag -2) – La fel ca Mercur si Venus, Jupiter rasare cu doar 30-40 min inaintea Soarelui se se pierde in lumina diminetii. 

Saturn – (mag +0,5) Se afla in Le0 (Leul). Saturn rasare aprox la 18:30 deci dupa ora 21 este deja sus pe bolta la SE. In data de 8 Martie, Saturn se afla la opozitie. Din pacate in acest an, inelele nu ofera un spectacol grozav, fiind la inclinarea minima, se vad doar ca o linie subtire care taie planeta. Insa Titan, cea mai mare Luna a lui Saturn, poate fi observat intotdeauna.

Planetele Uranus si Neptun sunt pierdute in lumina Soarelui.

Constelatii si stele frumos de observat in Martie.

Dupa apus, cand cerul este suficient de intunecat, ora 21:00,  la sud ne atrage atentia constelatia Orion, cea mai frumoasa constelatie de pe bolta. O recunoastem datorita celor 3 stele albastrui, in diagonala si 3 pe verticala care formeaza oarecum un romb. Cele 3 stele coliniare se numesc Alnitak, Alnilam si Mintaka si se afla la aprox, 800, 1300 si 900 ani lumina. Practic lumina care o vedeti acum de la aceste stele a plecat de acolo pe vremea voievodatelor lui  Glad, Gelu si Menumorut.
Tot in Orion, in stanga sus se afla steaua rosiatica Betelgeuse. Este o supergiganta rosie de 300 ori mai mare decat soarele. Betelgeuse se  afla la 429 ani lumina, (lumina care o vedeti acum, a plecat pe vremea lui Mihai Viteazul) 
Constelatia Orion mai este celebra pentru faimoasa nebuloasa Orion sau M42, cunoscuta din fotografiile si pps urile frumos colorate trimise lant pe email.  In stanga jos a lui Orion, observam stralucind albastru steaua Sirius din Cainele Mare, Canis Major.  Aceasta este o stea tanara, fierbinte  😀  si mult mai aproape, aflata la doar 9 ani lumina.

Oarecum deasupra capului putem observa 2 stele,  Castor (52 ani lumina) si Polux (34 a.l.) din constelatia Gemenii iar tot desupra dar usor mai la vest, galben auriu lumineaza steaua Capella din constelatia Auriga (vizitiul)

Spre vest se vad inca bine Pleiadele, sau denumirea populara Closca cu Pui. Este un grup compact de 7 stele albastre.
Multa lume confunda Pleiadele cu Carul Mic.  Privite prin binoclu in Pleiade se vad cateva zeci de stele iar cu un telescop mic apar sute de stele, minunat de admirat. 

Sateliti artificiali:

UPDATE –
Ocazie buna:
ISS si  STS 119 (Naveta Spatiala) trecand una dupa alta, astazi 27 Martie la ora 19:22 destul de jos spre orizontul nordic. Vor trece pe rand, la distanta de un minut, cu naveta prima, de la NW la ENE, Repet, trec destul de jos spre orizont, cam la 20 grade sub steaua Polara sau tot atat deasupra orizontului, deci va trebuie vedere larga spre orizontul nordic.

Apoi mai e o sansa la ora 20:57 de la Vest spre SE.
Vor trece mai la verticala, dinspre Pleiade spre Gemenii

Voi reveni saptamanal cu date actualizate pentru Brasov si Bucuresti despre observarea flash-urilor satelitilor Iridium. Absolut spectaculos de observat.

HARTA CERULUI IN LUNA MARTIE ORA 21:00
Aceasta este o Harta a boltii ceresti, asa cum este vazuta in luna martie, la ora 21:00 stand cu fata spre Sud.
Luna nu figureaza pe harta deoarce isi schimba pozitia de la o zi la alta.
Dati click pe fotografie pentru marire.

Bolta Cereasca in luna Martie

Bolta Cereasca in luna Martie

2 comentarii

Din categoria Astronomie, Stiinta, Uncategorized