Arhive pe etichete: full hd

Plasma sau LCD, LCD sau Plasma, functionare, sfaturi de cumparare

Coincidenta a facut ca trei foarte buni prieteni sa-si cumpere aproape simultan televizoare noi.
Doua Plasma si un LCD.  Desigur nehotararea a fost mare. Ce sa aleaga? Plasma sau LCD? Care e e mai bun , la care se vede mai bine, ce sa cumpar, LCD sau Plasma? Sa fie HD , Full HD sau doar HD Ready. Cum acesta este un subiect mult dezbatut, m-am gandit sa-l limpezesc pe cat se poate.
La inceput trec direct la concluzii dar pentru detalii tehnice lamuritoare, functionare plasma si functionare LCD, cititi partea a doua.

Varianta foarte scurta a sfaturilor: eu mi-as lua un Plasma de127 cm, la 1080p, preferabil Pioneer
De ce plasma? Vreau contrast bun, reactie rapida, negrul, negru, culori vii.

Plasma: culori mai multe si mai vii, contrast mai bun, negru mai pur, timp de reactie mic, avantaj de pret la dimensiuni mari ale ecranului. De asemenea unghiul de vedere este de 178 – 179 grade dar la cele noi unghiul nu mai conteaza, se vede la fel din orice unghi (mai putin din spate)  🙂
Dezavantaje Plasma: posibilitatea aparitiei efectului de umbire (intunecare, ardere) la pixelii folositi exclusiv cum ar fi in cazul imaginilor statice, sau dungile negre la filmele in format lat etc… dar a aparut tehnologia de pre burn in fabrica care elimina 95% din problema
La Plasme mai apare un bazait suparator daca e folosit la altitudini mari.

LCD: avantaje, rezolutie nativa mai buna, lipsa efectului de umbirire la imagini statice, avantaj de pret la rezolutii mari (HD, full HD)
Dezavantaje: imagini fantoma, remanente, la schimbari bruste de imagine,  contrast slabut, negru nu e chiar negru, timp de reactie scazut si blurare, incetosare sau contur la animatii, miscari rapide pe ecran. Teoretic, unghiul de vedere este in jur de 176 dar real, odata cu cresterea unghiului de vizualizare dincolo de 100 grade lateral sau vertical, pot apare modificari eveidente ale culorilor sau luminozitatii si contrastului.

Sfat de cumparare: In primul rand, nu va asteptati la imagini mai bune pe transmisiunile de pe cablu sau antena. Daca televizorul nu are si un tuner analogic bun, se va vedea chiar mai rau. Dar pentru transmisiile digitale, satelit, DVD, Blue Ray sau HDDVD e cu totul alta poveste!
IMPORTANT: luati televizorul in functie de distanta de la care priviti! Daca ecranul e mic si priviti de la distanta mare, nu merita sa dati banii pe Full HD 1080p, ochiul nu face diferenta, detaliile sunt prea fine. Mai bine dati acceasi bani pe un ecran mai mare dar nu Full HD ci doar HD ready 720p. Daca priviti de aproape, luati Full HD ca sa nu vedeti pixelii individuali.

Exemplu: pentru un TV ( Plasma sau LCD ) cu diagonala de 106 cm, distanta ideala de vizionare pentru HD  720p este de 2,5m dar pentru FULL HD  1080p distanta ideala este de doar 1,8m.  
La fel, pentru o diagonala de 127cm, distanta ideala de vizionare la 720p este de 3m dar pentru aceeasi diagonala 127cm, dar Full HD 1080p  distanta ideala de vizionare este de 2m.  (mai aproape vedeti pixelii, mai departe pierdeti detalii) Binenteles calculele au sens in cazul in care urmariti transmisii Full HD. Pentru semnal Tv normal sau DVD nu prea conteaza.

Daca puneti televizorul e intr-o zona in care bate lumina in ecran sau e foarte luminoasa, luati tv LCD deoarece imaginea pe un LCD se vede mai bine pe lumina puternica decat pe o plasma.
Insa, daca sunteti cinefil pasionat sau urmariti filme de actiune cu multa miscare rapida, sau urmariti documentare in care conteaza paleta si profunzimea culorilor, luati un display Plasma.

Dar in orice caz:
Daca va luati tv sub 100cm si priviti de la peste 2,5 m, nu va aruncati banii pe full HD pntru ca nu veti simti diferenta. Ba chiar se poate vedea mai rau. La dimensiuni mici un LCD hd ready e bun. La fel, daca il luati pentru o cabana la munte, tot un LCD este preferabil, la plasma poate apare un buzz.
Insa daca va luati tv peste 1 metru diagonala si sunteti pasionat tv, pentru calitatea imaginii, merita clar plasma. Pentru un TV Full HD nu merita sa investiti banii decat la diagonale peste 107 cm si doar daca veti mai cumpara si un Blue Ray Player si discuri Blue Ray HD. Emisii Full HD nu prea sunt inca, iar DVD-urile clasice sunt la 720 x 576 pixeli, departe de cei 1920×1080 full HD. Astfel, orice imagine mai jos de atat nu va fi decat largita, intinsa pe ecran, ceea ce nu e foarte placut la vedere. Blu Ray costa inca mult dar veti avea un adevarat Home Cinema.
Pentru diagonale de la 127 cm in sus, preferabil este full HD sau oricum rezolutii ridicate, altfel riscati sa vedeti pixelii individuali cand stati mai aproape de ecran. 

La cumparare indiferent ce alegeti, Plasma sau LCD, e important sa cautati unul cu rezolutia nativa cat mai aproape de cea a standardului HD, adica 1280×720 sau de cea Full HD 1920×1080
Din motive economice si de marketing, cel mai probabil ca nu veti gasi fix aceste rapoarte, dar cautati un raport cat mai apropiat, pentru ca televizorul oricum va deforma, va intinde imaginea pentru a se potrivi cu rezolutia sa proprie, deci e preferabila o deformare minima.
Cel mai bine sa fie 720p sau 1080p , cu p (progresive) la sfarsit nu cu i (interlaced). Nu va intereseaza un televizor care nu are capacitatea de a procesa rapid imaginea. Veti avea intarzieri sau fenomen de pixelizare cand procesorul Tv-ului nu tine pasul cu semnalul.
Nu uitati sa testati cu atentie ecranul pe alb total si negru total pentru a depista eventalii pixeli morti sau defecti.
Neaparat testati daca va place cat de repede schimba canalele. Sunt multe televizoare al caror tuner, fie tuner digital sau tuner analogic, este lent si devine enervanta latenta cu care schimba canalul.
Durata de viata nu mai este o problema, si la Plasma TV si la LCD TV producatorii dau circa 40.000 – 60.000 ore.
Nu prea cred in cifra asta, dar daca luam doar jumatate din acest timp, adica 30.000 ore, ar inseamna ca televizorul sa mearga zilnic, timp de 8 ore pe zi, zece ani. Cred ca 10 ani este suficient pentru toata lumea.
Consumul de curent este asemanator, eventual pana in 25% mai mult la plasma.

Preferabil noul tv sa aiba doua sau mai multe tunere pentru PIP, (picture in picture), imagine in imagine, pentru a putea urmari mai multe canale simultan. Un asemenea tuner se poate achizitiona si separat sau se poate conecta la un computer. Despre aceasta intr-un articol ulterior.

Dupa cumparare:
In primele 100 -200 ore de functionare, nu lasati imagine statica pe tv (meniu dvd, wallpaper) sau mult timp pe canale tv cu banda de stiri sau sigla fixa. Sfat util mai ales daca este plasma.

Detalii, tehnologie, constructie functinare LCD si Plasma
Tehnologia total diferita LCD vs Plasma aduce avantaje si dezavantaje:
Constructiv, la Plasma Tv lumina si culorile sunt obtinute prin fluorescenta unor mici celule care contin gaz. Fiecare pixel este compus din trei micro celule separate care contin un amestec de gaze rare (Xenon, Neon) iar peretii celulelor sunt acoperiti fosfor diferit colorat: rosu, albastru, verde. Cand gazul este ionizat, emite radiatie ultrvioleta care excita fosforul, care la randul lui emite lumina colorata. Este exact acelasi mecanism ca si in niste micronice tuburi de neon sau minuscule becuri economice. 

La LCD (Liquid Cristal Display ) pentru lumina si culoare, lucrurile sunt diferite. Lumina este alba, si provine de la o sursa din spatele ecranului. Lumina trece pe rand printr-un filtru de polarzare, apoi printr-un strat subtire de tranzistori (TFT Thin Film Transistor), apoi printr-un strat de cristale lichide, prin filtre colorate si din nou printr-un filtru de polarizare. Practic primul filtru polarizeaza lumina (rasuceste planul de oscilatie a luminii) in unghi drept fata de al doilea filtru, cel din exterior. Deci lumina provenita de la sursa din spatele ecranului este blocata de al doilea filtru si nu poate iesi in exterior. Dar, atunci cand un pixel este activat, cristalele lichide se aliniaza si polarizeaza lumina in acelasi plan cu al doilea filtru iar lumina iese in exterior.

Acestea sunt tehnologiile, sa vedem avantajele si dezavantajele lor:

La Plasma fata de LCD avantajele majore sunt contrastul, negrul mult mai intens si bogatia de culori.
La LCD acestea sunt problematice, deoarece intotdeauna va scapa putina lumina pe langa pixeli si negrul va fi mai putin negru. De aici rezulta si un contrast mai slab. Gama de culori este mai redusa, deoarece tranzistorii de pe fiecare culoare RGB pot fi reglati in doar in 256 de praguri de intensitate ceea ce limiteaza la 16,8 milioane de culori. (256x256x256) pe cand plasma ajunge la 65 de miliarde de culori.
Alt avantaj al plasmei este viteza de reactie si lipsa fenomenului de fantoma la schimbari bruste ale imaginii sau la animatie rapida pe ecran. La LCD cristalele lichide au un timp de reactie mai lent, iar o schimbare brusca a imaginii poate avea ca rezultat o suprapunere fantomatica, de scurta durata a imaginii anterioare. Tot la fel, in cazul miscarilor rapide pe ecran (minge de fotbal, de golf, masini, explozii, etc) contururile pot deveni cetoase datorita intarzierii reactiei LCD.
Dezavantajele majore ale plasmei.
Aparitia efectului de oboseala (arsura) a pixelilor. Daca este reprezentata mult timp aceeasi imagine (exemplu desktop-ul unui computer sau filme in format lat, care au dungi negre sus si jos, sau banda cu stiri sau bursa, gen CNN sau Relitatea tv  ) in acea zona datorita utilizarii exclusive a pixelilor, apare o umbra care poate persista pe ecran. Alt dezavantaj, este bazaitul displayurilor cu Plasma daca sunt folosite la altitudini mari datorata oscilatiei gazului din celule la presiune atmosferica scazuta. Alt dezavantaj sunt pixelii relativ mari. LCD -urile au avantajul ca se pot creea pixeli foarte mici si de aici rezolutii mari (HD, full HD) la ecrane cu diagonala nu foarte mare. Pentru Plasma TV, celulele nu pot fi oricat de mici si de acceea un ecran cu rezolutie mare, va fi si mare, fizic.
Durata de viata nu mai este o problema, si la Plasma TV si la LCD TV producatorii dau circa 40.000 – 60.000 ore.
Nu prea cred in cifra asta, dar daca luam doar jumatate din acest timp, adica 30.000 ore, inseamna ca televizorul sa mearga zilnic, timp de 8 ore pe zi, zece ani. Cred ca 10 ani este suficient pentru toata lumea.
Mai lasati televizorul si iesiti la aer.  🙂
Ca o nota de incheiere, trebuie mentionat, multi specialisti sustin ca imaginea cea mai buna este inca obtinuta de vechile tehnologii CRT ( Cathod Ray Tube ), adica vechile monitoare cu tub catodic. 😉

Alte tehnologii care vin din spate:  OLED (deja in telefoane sau playere portabile), Laser TV, si cea mai promitatoare, FED (Field Emission Display) de la Sony care pare sa aduca calitatea CRT la dimensiunile unui Plasma sau LCD in Full HD 1080p si un contrast nativ de 100.000 la 1!!

Reclame

216 comentarii

Din categoria Computere, Stiinta, Uncategorized